Juniorii A de la Olimpia au învins UTA

Juniorii A de la Olimpia au învins contracadidata UTA Arad, la Cupa Federației

Dacian Nastai a prezentat noutățile echipelor de juniori

Începe să devină o tradiție ca în fiecare miercuri, Dacian Nastai, șeful centrului de copii și juniori de la Olimpia Satu Mare, să ne vorbească despre echipele mai mici ale Olimpiei, despre viitorii jucători ai echipei mari. Miercuri, în sala de conferințe de la stadion, Dacian Nastai a început cu juniorii A, care zilele acestea se află în Alba Iulia la semifinala Cupei Federației.
Menționăm că în această competiție au intrat echipele care au terminat pe locurile 3-6 în cele 8 serii ale campionatului juniorilor A. Practic, Cupa Federației este a doua competiție ca valoare după cea în care se confruntă locurile 1-2.
Revenind la Olimpia A, aceasta se află într-o grupă cu Unirea Alba Iulia, UTA Arad și LPS Suceava. Marți, echipa lui Lulu Dragomir, dar însoțită de Tiberiu Csik, a depășit cu bine primul test. Sătmărenii au câștigat în fața principalei contracandidate, UTA Arad, cu scorul de 2-1. Au marcat Tamaș (min. 20) și Chivari (min. 33), pentru ca arădenii să înscrie prin Man (min. 61).
– FC Olimpia: R. Cherecheș – Pop, Silaghi, Csik, Soproni, Åžtef, Tilinger, Chivari, Tamaș, Goț, Bîgiu. Rezerve: Sălăjan, Unlu, Csorvasi, Nemeș, Virag, Filimon, Nagy.
“Evenimentele plăcute și rezultatele continuă să apară la Olimpia. Jucătorii și antrenorii au un program încărcat, sunt plecați prin țară. Lulu Dragomir este plecat, trebuie să-și termine cursurile de antrenor. Sperăm să câștigăm și să mergem în finala de la București”, spune Dacian Nastai. Olimpia A a mai jucat miercuri, după încheierea ediției, cu LPS Suceava, urmând ca vineri să întâlnească gazda Unirea Alba Iulia.
Ni s-a mai vorbit și despre juniorii D, despre grupa 2002 a lui Mihai Sabău, despre care am relatat în ediția trecută. În ceea ce privește Olimpia II (antrenori Mircea Bolba și Cristi Popa), acesta și-a amânat meciul din Cupa României – faza județeană, din cauza ploii care a afectat terenurile din județ. S-a amânat cu o zi, urmând ca joi, de la ora 18.00, să întâlnească Voința Doba (teren Doba sau Dara).
S-a amintit și despre evenimentul pe care clubul “galben-albastru” îl va organiza de Ziua Copilului, în 1 iunie. De la ora 9.00, pe stadionul Olimpia va începe un minicampionat organizat în colaborare cu antrenorii și jucătorii de la echipa mare. Vor participa grupele mici din cadrul clubului.
[Ionuț Blăjean/IZ-SM]

Leave a Reply

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

error: Content is protected !!
Susține echipa noastră cu o donație.Donează!
+ +