Fotbalul romantic: un ideal

”Campanilismo” derivă din cuvântul italian ”campanile” care înseamnă ”clopotniță”. Pentru italieni, în mod tradițional, clopotnița sau o altă clădire foarte înaltă era simbolul orașului. Duminică se strângeau la biserică, pe timp de război suna clopotul care anunța un atac, pe timp de pace dădea și semnul începerii unor sărbători, în esență, viața din oraș avea o strânsă legătura cu această clădire. De aici și cuvântul ”campanilismo” care definește sentimentul de apartenență la oraș, de dragoste față de acesta, de obiceiurile sale, de oamenii săi.

Acesta este cuvântul care cuprinde poate cel mai bine, cel mai întreg esența valorilor fotbalului romantic. Clubul reprezintă orașul tău, clubul advers este inamicul, învadatorul care vrea să își bată joc de oraș și de oamenii care locuiesc în el. Cei 11 ”gladiatori” din teren luptă pentru a apăra onoarea orașului și a oamenilor, iar cei din urmă fac tot posibilul să își susțină gladiatorii. Cântă, flutură steaguri, creează bannere de încurajare a propriilor jucători sau de descurajare a adversarilor.

Mulți vor spune că perioada romantică a fotbalului era cea mai frumoasă perioadă a jocului. Vedeam stadioane pline, două grupuri de suporteri pe stadion care își susțineau favoriții, creau o atmosferă de sărbătoare, simțeau emoții de toate felurile: bucurie, tristețe, frustrare, extaz, furie, chiar și ură. Jucătorii din teren știau că reprezintă clubul și, implicit, orașul. Știau că există câteva meciuri pe care nu aveau voie să le piardă, că trebuiau să dea tot ce puteau pentru a le aduce bucurie miilor de oameni din jur care cântau până ramâneau fără voce.

Era perioada în care emoțiile erau cele mai importante: extazul dat de câștigarea meciului cu un gol în prelungiri; tristețea pierderii unui meci; fericirea nebună dată de umilirea adversarilor în derby, sentimentul de mândrie că ai demonstrat că ești mai bun decât ei, că i-ai supărat, enervat și întristat; îmbărbătarea și determinarea de a cânta chiar dacă tu ești cel umilit. Toate echipele aveau acel jucător care era ”copilul orașului”, bătrânii îl știau de mic, tinerii îi admirau determinarea și pasiunea, cei de aceeași vârstă au crescut împreună cu el. Toți îl iubeau, iar el știa asta și făcea tot ce era posibil să îi facă fericiți. Deseori nu era cel mai bun jucător, dar ceea ce îi lipsea ca talent și pricepere, compensa prin dăruire și pasiune.
Iar, ocazional, dăruirea sa plus un moment de magie, o sclipire de moment, alinierea astrelor au născut acele fapte care au ajuns să dăinuiască peste ani, să fie povestite de către tați fiilor, din generație în generație, aducând acelui jucător statutul de legendă, de a rămâne nemuritor.

Acesta era fotbalul romantic, un fotbal care, din păcate, pare că a dispărut. Acesta este fotbalul pe care umilul autor nu l-a văzut niciodată. Acesta este fotbalul la care el visează și speră că îl visează și cititorii.

Autor: Bute Maximilian