Final de vacanță la Olimpia Satu Mare

Final de vacanță pentru jucătorii Olimpiei. Ieri dimineață la stadion a avut loc reunirea lotului iar antrenorul Tibi Csik și președintele Dan Băbuț au susținut și prima conferință de presă în 2016.

Alături de cei doi oficiali au venit și noile achiziții, Mihai Onicaș și Sebastian Ianc.
De remarcat că anunțată inițial pentru ora 10, reunirea lotului s-a făcut treptat , până la ora 11 toți jucătorii fiind prezenți în vestiar.

Mihai Onicaș a revenit la echipa sătmăreană după o experiență la început plăcută pe care a avut-o în Republica Moldova la echipa Speranța Nisipeni. Dorul de casă l-a determinat să revină la Satu Mare pentru a putea fi mai aproape de Cluj, orașul său natal. Acesta speră să ajute echipa Olimpia să își atingă obiectivul, acela de a încheia sezonul în primele șase.

oli-v

“Sper să ne vedem bucuroși în fiecare sâmbătă după fiecare meci aici și să vorbim numai de bine. Vreau să le mulțumesc celor de aici pentru că m-au înțeles în vară atunci când mi-am dorit să plec pentru că la momentul respectiv consideram că este un pas înainte și o oportunitate pentru mine să plec mai departe, dar lucrurile nu au stat așa cum mă așteptam și din fericire pentru mine aveam o hârtie scrisă și o înțelegere cu domnul Băbuț cum că dacă mă reîntorc în țară pot să o fac doar aici la Olimpia Satu Mare și mă bucur foarte mult că mi s-a oferit șansa să revin aici. În Moldova am început bine, lucrurile au mers bine, dar pe parcurs am început să simt distanța față de casă și nu mă mai simțeam bine acolo mai ales că aveam și ceva probleme personale pe care îmi doream să le rezolv. Acum urmează să-mi fac o altă listă de priorități să merg mai departe. Sper să joc bine și să răsplătesc încrederea care mi-a fost acordată.”

Antrenorul Tiberiu Csik a declarat că își dorește ca pe termen scurt să “facem o pregătire bună, iar pe termen puțin mai lung să prindem primele șase locuri.”. Legat de cei trei noi veniți, Onicaș, Ianc și Buhăescu, Csik spune că el a dorit ca aceștia să vină la Olimpia și speră ca cei trei să ajute echipa să-și atingă obiectivele. De asemenea, din vară va veni și atacantul Gelu Velici, fost jucător al lui Dinamo București, actual jucător al formației Național Sebiș.

Un alt jucător ce a semnat cu Olimpia în această iarnă, atacantul Vasile Buhăescu, nu a ajuns în această dimineață la reunire deoarece mai are de rezolvat câteva probleme cu actele.

Mijlocașul Sebastian Ianc se bucură că a venit la o echipă “unde am simțit că sunt dorit și unde sper ca prin evoluțiile mele să le răsplătesc încrederea oamenilor care m-au dorit aici. Ne așteaptă o pregătire grea, dar suntem conștienți că doar așa, cu muncă multă, vom avea câștig de cauză. Sperăm să ne realizăm obiectivul și să intrăm în play-off”.

Se pare că pe lângă Alex Boștină, Olimpia se va mai despărți de încă doi-trei jucători minim la care încă nu le știm numele și se pare că mai există discuții cu încă un atacant veritabil de la care Olimpia așteaptă răspuns.

Conform președintelui Dan Băbuț, bugetul nu permite clubului să aibă jucători în plus “pe care nu-i folosim și trebuie să echilibrăm bugetul în așa fel încât să ne permitem să dăm salariile, să nu pățim ca alte echipe și să ne trezim pe parcurs că nu avem salarii. Vom încerca să facem un buget cât mai echilibrat”.

De asemenea, conducerea clubului își dorește să rezolve cât mai repede problemele legate de salarii, deoarece anul 2015 s-a încheiat cu întârzieri salariale și cu toții au avut numai de suferit. “Nu este ușor pentru nimeni, dar din păcate așa este în toată țara. Noi avem acest buget de 2.500.000 și așa mergem mai departe”.

Băbuț a mai menționat că în acest moment se lucrează și la partea de terenuri și se pare că jucătorii Olimpiei, de la mic la mare vor putea beneficia de terenurile Samobil, Unio și Someșul și vor folosi bazele sportive cu teren sintetic și sălile de sport.

În ceea ce privește programul meciurilor amicale și cantonamentului, antrenorul Tiberiu Csik a declarat că în aceste zile jucătorii vor efectua vizitele medicale, iar primul meci amical va avea loc în 22 ianuarie.

Iată programul: 12-14 ianuarie: vizite medicale și un antrenament

15-30 ianuarie: antrenamente zilnice (duminicile sunt libere)
1-6 februarie: cantonament la 1 Mai
8-26 februarie: antrenamente zilnice

Cu o săptămână înaintea startului de campionat Olimpia va merge în Ungaria într-un stagiu de pregătire la baza sportivă a celor de la Videoton.
Programul meciurilor de pregătire:

22 ianuarie: Olimpia – Balmazujvaros
3 februarie: Olimpia – Cigand
6 februarie: Olimpia – Diosgyor
10 februarie: Olimpia – Luceafărul Oradea
13 februarie: Olimpia – Kisvarda
20 februarie: nu e stabilit deocamdată
27 februarie: Gaz Metan – Olimpia, meci oficial în etapa a 19-a a Ligii a II-a, Seria a II-a.

Gelu Velici s-a înțeles cu Olimpia!

Intrat în ultimele șase luni de contract cu Național Sebiș, atacantul Gelu Velici a intrat în vizorul mai multor echipe de liga a 2-a. Mai ales că fostul dinamovist a avut un tur bun de campionat la gruparea arădeană pentru care a și marcat de opt ori.

Așa cum presa sătmăreană a speculat la începutul anului, Velici era disputat de rivalele Olimpia Satu Mare și FCM Baia Mare. Până la urmă atacantul de 23 de ani a ales Satu Mare.

Site-ul oficial al Olimpiei notează că fostul atacant al lui Dinamo București, Gelu Velici, a semnat un contract valabil pe 2 ani cu clubul FC Olimpia Satu Mare.
Contractul intră în vigoare din luna august a anului 2016. Jucătorul mai are contract până în luna iulie cu CS Național Sebiș, echipă aflată pe locul 4 în seria a 4-a a Ligii a III-a, dar speră să fie lăsat de acum la Olimpia.

În cazul unui răspuns nefavorabil însă, atacantul a declarat că își va duce contractul la sfârșit cu gruparea arădeană și se va alătura sătmărenilor în vară, pentru “a pune umărul la promovare”.

“Este jucătorul pe care antrenorii și l-au dorit foarte mult. Un jucător tânăr, polivalent, cu mari calități. Echipa de scouting l-a urmărit la mai multe partide din acest sezon. Îi mulțumesc lui Gelu Velici că a hotărât să se alăture familiei Oli”, a declarat Ioan Cîmpean, președintele Comitetului Director de la Olimpia, pe siteul oficial al echipei, olimpiasm.ro.

Gelu Miodrag Velici este un atacant în vârstă de 23 de ani, care poate juca și ca extremă dreapta, dar și ca mijlocaș ofensiv, în spatele vârfului. S-a născut în Timișoara pe data de 22 aprilie și are peste 20 de partide jucate pe prima scenă a fotbalului românesc, Liga I.

Fotbalistul este crescut de Poli Timișoara, a evoluat la Ceahlăul Piatra Neamț, Dinamo Bucuresti și AFC Fortuna. În prima parte a sezonului 2015/2016, Velici a marcat 8 goluri pentru CS Național Sebiș.
[GNV]

Reunire mohorâtă la Olimpia

Tiberiu Csik ne-a prezentat lotul pentru pregătirea de iarnă

Început de an, începutul pregătirilor de iarnă pentru Olimpia Satu Mare. Luni s-a încheiat vacanța pentru jucătorii sătmăreni, însă reunirea a fost una ciudată, una mohorâtă.

Din câte am fost informați, reunirea era programată pentru ora 10.00, însă în jurul orei 10.30 erau doar următorii jucători în vestiare: Bura, Kanaloș, Chivari, Rus, Ciul, Bîgiu, Onicaș, Ianc, Gulya, Faur, Cherecheș. După care, pe la ora 11.00 au ajuns și ceilalți jucători. Din câte se pare, e o formă de protest a jucătorilor pentru că în 15 ianuarie se împlinesc trei luni de când nu și-au primit salariile. Iar conform regulamentelor, jucătorii pot depune memorii la Federația Română de Fotbal pentru a deveni liberi de contract.

Altfel, luni la stadion, de la ora 10.00 s-a organizat o conferință de presă. Au fost prezenți Dan Băbuț – președintele clubului, Tibi Csik – antrenorul principal, și nou-veniții Mihai Onicaș și Sebastian Ianc. Legat de Vasile Buhăescu, acesta ajunge abia marți la Satu Mare. Ni s-a vorbit și de venirea unui alt atacant. Din câte se pare, Gelu Velici va semna în proporție de 99% cu Olimpia, însă va veni la noi doar din vară, deoarece până atunci are contract cu Național Sebiș.

“Ne dorim să facem o pregătire bună în această iarnă, pentru ca după aia să luptăm să prindem primele 6 locuri în campionat”, spune Csik. “Am venit la echipa la care am fost dorit. Ne așteaptă multă muncă, sperăm să ne realizăm obiectivele”, a declarat Ianc. “Vreau să le mulțumesc celor de aici pentru că m-au înțeles și că am fost din nou primit. Credeam că va fi un pas înainte plecarea în Moldova, însă au apărut problemele, m-a afectat și distanța față de casă. Sper să ne vedem bucuroși după fiecare meci al Olimpiei”, a precizat Onicaș. De la Dan Băbuț am mai aflat că se va renunța la 3 jucători, pentru a se echilibra bugetul și că se mai poartă discuții cu un atacant. Totodată, planul și strategia vor fi predate Consiliului Județean și Consiliului Local urmând ca în câteva săptămână se se aloce bugetul. Legat de restanțele salariale, Băbuț spune că au apărut pentru că bugetul de 2.8 milioane lei nu a fost reîntregit. “Nu a fost ușor nici pentru jucători și nici pentru mine. Sunt probleme la toate cluburile din țară din păcate”, declară Băbuț susținând că aceste probleme vor fi în curând soluționate. Dar prin spusele sale, viitorul sună mereu bine, prezentul aproape niciodată.

Nu s-a ținut vreun antrenament luni, au avut loc doar discuții cu ușa închisă. Legat de terenurile de pregătire ni s-a spus că se vor face antrenamente pe Mobila, Unio, pe terenuri sintetice, în sală, iar juniorii și copiii pe stadionul Someșul. Csik ne-a spus că pe lângă cantonamentul de la 1 Mai (1-6 februarie), se va mai face unul în Ungaria, în perioada 15-20 februarie. Altfel, primul meci amical se va juca până la urmă în 22 ianuarie cu Balmazujvaros. Pănă atunci se vor face vizitele medicale și se vor susține antrenemente.

Lotul pe care-l are Tibi Csik la dispoziție:
– portari: Åžuta, Băican, Cherecheș, Hodorabă (juniori A);
– fundași dreapta: Ciul, Muntean;
– fundași centrali dreapta: Mureșan, Tătaru, M. Csik (A), Lipai (A);
– fundași centrali stânga: Heil, Unlu (A);
– fundași stânga: Iuhas, Opriș (A);
– mijlocași dreapta: R. Rus, Takacs, Åžtef (A);
– mijlocași centrali: Villand, Selagea, Onicaș, Lukacs, Chivari, Tilinger (A), Kanaloș (A);
– mijlocași stânga: Roatiș, Cădar, Åžoproni (A);
– atacanți: Sălăgeanu, Ianc, Buhăescu, Faur, Bura, Bîgiu (A);
– staff tehnic: antrenor – Tiberiu Csik, secund – Ioan Dragomir, ant. portari – Ovidiu Suciu, organizator – Marius Bălău, director sportiv – Daniel Pașca, maseur – (“¦).
[Ionuț Blăjean/IZ-SM]

Leave a Reply

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

error: Content is protected !!
Susține echipa noastră cu o donație.Donează!
+ +