Echipa Olimpiei urcă luni la munte cu 24 de jucători
Fotbaliștii sătmăreni vor efectua un stagiu de pregătire la Poiana Brașov
La finalul primei săptămâni de antrenamente, lotul Olimpiei a a avut sâmbătă un joc școală la care au participat toți jucătorii aflați în pregătiri. Jocul, disputat pe durata a două reprize a 35 de minute, s-a disputat la Dorolț cu participarea a 35 de jucători. A fost un joc important pentru antrenori dar și pentru jucătorii mai noi, veniți în probe și care au încercat să-i impresioneze pe antrenori ca să-i rețină în lot.
Nu s-a ținut scorul așa că nu vă putem oferi vreun rezultat. Dar după joc, și după ce s-au consultat cu conducătorii clubului, antrenorii au stabilit lotul care se va deplasa în cantonamentul de la Poiana Brașov. Apropo de cantonament, stagiul depregătire se va derula pe durata a 11 zile, de luni și până pe 1 august, iar cel care a ales Poiana a fost antrenorul Cosmin Bodea. “Am jucat zece ani la FC Brașov, cunosc foarte bine zona, condițiile foarte bune de cazare și de antrenament oferite de această stațiune” ne-a spus proaspătul antrenor al Olimpiei.
În stațiunea montană de lângă Brașov vor pleca, luni la ora 8.00, un număr de 24 de jucători. Aceștia sunt:
– Portari: AncaTrip, :uta, Miron, Fila.
– Fundași: Munteanu, Cristian Paul, Bălău, Micaș, Mureșan, Iuhas, Neagu, Rus.
– Mijlocași: Villand, Gavrilescu, Schwarzkopf, Rus Romario, Laso, Bic, Faur, Tillinger.
– Atacanți: Bujor, Apostu, Boștină, Lucaci.
După cum se vede, în lot apar câteva nume noi. Astfel, pe această listă îi trecem pe Cr. Paul, Lucaci, Rus și Tillinger de la juniorii Olimpiei, Fila (Liberty Salonta) și Bic, ultimul fiind un mijlocaș în vârstă de 20 de ani venit de la FC Bihor. Din delegație mai fac parte antrenorii Cosmin Bodea, Ioan Dragomir, Ciprian Prodan și Ovidiu Suciu și directorul tehnic, Tibi Csik.
Pe durata cantonamentului sătmărenii vor efectua 2-3 antrenamente dar vor și disputa câteva jocuri de pregătire. Primul pe 26 iulie cu Unirea Tărlungeni iar în 30 iulie cu Săgeata Năvodari sau CSM Râmnicu Vâlcea.
[Constantin Demian/IZ-SM]
Olimpia, de luni în cantonament la Poiana Brașov
La o săptămână de la reluarea pregătirilor pentru noul sezon, Olimpia a urcat azi în cantonament la Poiana Brașov. După un meci-școală disputat sâmbătă dimineață la Dorolț, antrenorii Bodea și Dragomir au definitivat lista jucătorilor ce vor urca la munte. În lot și-au făcut loc o serie de juniori și cadeți care pare-se că i-au impresionat pe noii tehnicieni ai Olimpiei.
Astfel, Paul Cristian, Rus, Tillinger sau Lucaci de la echipele de juniori republicani au fost cooptați în “lotul mare”, în vreme ce de la FC Bihor a fost transferat Ovidiu Bic, un jucător extrem de talentat de numai 20 de ani.
Mijlocașul argentinian Maximiliano Laso a ajuns duminică la Satu Mare și a plecat a doua zi cu echipa în Poiană. Nu s-a renunțat nici la portarul Bogdan Miron și nici la mijlocașul Adrian Micaș, în vreme ce pentru Walter Heil se poartă negocieri.
“Era vorba să-l aducem și pe portarul junior, Fila de la Salonta, dar încă nu cred că ar putea face față la echipa mare și de aceea l-am păstrat pe Miron. Prin aducerea lui Bic cred că am rezolvat în mare parte problema cadeților titulari. Micaș rămâne în lot deoarece acum avem doar doi fundași centrali. Ar mai fi nevoie la echipă de cel puțin trei jucători ca să avem un lot complet”, a spus antrenorul Cosmin Bodea care se gândește în primul rând la un fundaș central apoi la un mijlocaș central și la încă un atacant.
“L-aș vrea pe Brata, s-a mișcat excelent și la acest meci-școală, dar situația lui e complicată. El mai are contract, din câte am înțeles, încă un an cu Pandurii”, a mai spus Cosmin Bodea.
Dacă Brata va fi greu de adus acasă în această vară, în schimb conducerea speră să fie mai ușor de rezolvat cazul Heil. Un fundaș sătmărean ce se află încă în litigiu cu SC Vaslui și care, dacă va fi declarat liber de contract, va fi adus la Olimpia.
La Poiana Brașov echipa va sta până pe 1 august. Olimpia are programate și două partide de verificare în cantonament, pe 26 iulie cu Unirea Tărlungeni și pe 30 iulie cu Săgeata Năvodari sau CSM Râmnicu Vâlcea.
Un amplu interviu cu noul antrenor al Olimpiei, Cosmin Bodea, veți putea urmări în această seară la ora 20.45 în cadrul emisiunii Săptămâna Sportivă de la Nord Vest TV.
Iată lotul pentru cantonament:
Anca-Trip, Șuta, Miron, Fila – portari
Munteanu, Paul Cr., Bălău, Micaș, Mureșan, Iuhas, Neagu, Rus -fundași
Villand, Gavrilescu, Schwarzkopf, Rus Romario, Laso, Bic, Faur, Tillinger – mijlocași
Bujor, Apostu, Boștină, Lucaci – atacanți.
[Florin Mureșan/GNV]