Debut victorios și la juniori A

Participantă la campionatul “Elite” al juniorilor A, echipa Olimpiei a debutat cu dreptul în actuala stagiune. Elevii lui Mircea Bolba au întâlnit în prima etapă Banatul Timișoara, echipă în fața căreia s-au impus cu scorul de 3-1. Omul meciului a fost atacantul Horia Bîgiu, autor a două goluri și coautor la golul marcat de Åžtef.

Tot în campionatul “Elite”, dar la juniori B, LPS Satu Mare nu a jucat partida sătmărenilor fiind amânată.

La juniori B, in campionatul regulat, FC Olimpia a pierdut, pe teren propriu, scor 0-3, meciul cu CFR Cluj în timp ce la juniori A, LPS Satu Mare a pierdut, scor 0-2, meciul cu CFR Cluj.
[Constantin Demian/IZ-SM]

Bîgiu show!

După succesul categoric obținut de seniori, 5-0 sâmbătă la Reșița, a doua zi și juniorii A de la club au avut un start perfect de campionat. În noul format propus de FRF, elevii lui Bolba au reușit primul succes în elită, 3-1 în fața unui adversar incomod, LPS Banatul Timișoara.

Abia revenit din deplasarea cu seniorii de la Reșița, atacantul Horia Bîgiu a făcut un meci excelent și practic și-a condus echipa spre victoria. Bîgiu a reușit o dublă și a dat și pasa de la primul gol marcat în prima repriză de Ștef. “Jos pălăria pentru băieți. Cu toții merită felicitări pentru efortul depus și pentru munca în echipă pe care au avut-o. E un start bun dar nu trebuie să ne culcăm pe o ureche. E un campionat greu și lung în care vom avea șansa noastră dacă ne vom prezenta mereu ca și duminică”, a spus antrenorul Mircea Bolba. Meciul jucat pe o căldură sufocantă i-a epuizat la maxim pe jucători iar din păcate antrenorul Mircea Bolba n-a prea putut beneficia de toate cele cinci schimbări pe motiv că nu prea are”¦ rezerve. Mai mult unul dintre băieți, Rareș Crainic s-a dat accidentat înainte de a începe”¦ încălzirea!!! De remarcat că la 0-0 oaspeții au ratat un penalty, portarul Olimpiei, Toduț reușind să pareze execuția atacantului bănățean. Din păcate însă Toduț s-a accidentat și a fost înlocuit în minutul 18 de Chereji. Olimpia va juca etapa următoare, sâmbătă la LPS Bihorul Oradea.
OLIMPIA – Toduț (18 Chereji)- Cristian, Vonette, Lipai, Unlu- Pop R., Soproni, Ciorvasi (90 Kovacs), Nemeș (85 Filimon)- Bîgiu, Ștef.
[Florin Mureșan/GNV]

Leave a Reply

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

error: Content is protected !!
Susține echipa noastră cu o donație.Donează!
+ +