Cu griji și tristețe sătmărenii pornesc joi spre Câmpina
Acolo unde Olimpia va juca sâmbătă cu Poiana
Atmosferă destul de apăsătoare în tabăra Olimpiei după eliminarea neașteptată, dar rușinoasă, din Cupa României. Am înțeles că la ședința de analiză de miercuri dimineață antrenorii și jucătorii au oferit câteva explicații pentru eliminarea din Cupă. Dar expicațiile nu ne încălzesc deloc. Rezultatele vorbesc.
Ori, rezultatele, atât din campionat, 0-1 cu FC Caransebeș cât și eliminare, de către Unirea Jucu, din Cupa României sunt cât se poate de proaste. Așa că de explicații și de scuze este nevoie. Ci de organizare, de un joc consistent, pragmatic și eficace din partea jucătorilor Olimpiei. Ori de joc bun, consistent nu prea poate fi vorba pentru că nici cu Caransebeșul și nici cu Jucu, antrenorii și jucătorii Olimpiei nu au arătat mare lucru. Așa că, pentru mulți, jocul de sâmbătă, de la Câmpina poate fi decisiv în ce privește viitorul lor pe banca tehnică sau în teren. Rămâne de văzut ce se va petrece sâmbătă pe stadionul din Câmpina.
Pentru că între Satu Mare și Câmpina sunt peste 500 de kilometri, delegația sătmăreană va porni spre destinație joi dimineață în jurul orei 8.00. Fotbaliștii sătmăreni vor poposi la Tărlungeni unde vor efectua un ușor antrenament și vor și înnopta după care, vineri, vor pleca spre Câmpina.
La ora la care scriem aceste rânduri antrenorii nu au stabilit lotul care pleacă la Câmpina. Dar mari surprize nu pot apărea în lot. Se speră în recuperarea integrală a lui Bălău care ar putea reveni în formula de bază.
[Constantin Demian/IZ-SM]
Cu tot lotul la Câmpina
Dacă în etapa a doua Olimpia nu a evoluat, din cauza numărului impar de echipe din serie, sâmbătă, de la ora 11.00, galben-albaștrii vor juca la Câmpina, cu Fortuna.
Delegația sătmăreană a pornit la drum joi dimineață, la ora 8.00. Antrenorul Cosmin Bodea a hotărât să facă deplasarea cu 22 de jucători: Anca, Åžuta, Fila – Iuhas, Burlacu, Heil, Fl. Mureșan, Feier, Svarczkopf, Ioniță, Boștină, Bic, Faur, Onicaș, Apostu, Laso, Bura, Micaș, Bujor, Villand, în timp ce Bălău și Gavrilescu sunt ușor accidentați dar au făcut deplasarea.
După rușinea de la Jucu, oficialii și jucătorii grupării fanion sunt conștienți că doar cu o victorie la Câmpina mai pot șterge din amărăciunea startului dezamăgitor de sezon. În cazul unui rezultat negativ, conducerea ia în calcul sancțiuni drastice.
[Dani”ˆC./GNV]
22 de jucători pentru meciul cu Fortuna
Olimpia Satu Mare va juca sâmbătă în cea de-a treia etapă din Liga a II-a, Seria a II-a. Meciul este programat să se joace de la ora 11.00, însă sătmărenii au pornit la drum joi dimineața de la ora 8.00. Pentru acest joc, antrenorul Cosmin Bodea a dus cu el 22 de jucători, singurul care a rămas acasă este Lucaci.
– Olimpia: Anca, Åžuta, Fila – Iuhas, Burlacu, Heil, Fl. Mureșan, Bălău, Gavrilescu, Feier, Svarczkopf, Ioniță, Boștină, Bic, Faur, Onicaș, Apostu, Laso, Bura, Micaș, Bujor, Villand. Dintre aceștia, sunt ușor accidentați Bălău și Gavrilescu.
Observatorul de joc a fost delegat Daniel Scânteiu din Bacău.
[Ionuț Blăjean/IZ-SM]