Alexandru Boștină, turnul de control din atacul Olimpiei

În amicalul de sâmbătă , pierdut 1-3 cu Gloria Bistrița, Olimpia a avut în formula de start și doi dintre jucătorii aduși în această iarnă. E vorba de mijlocașul Szalkai și de atacantul Boștină. Dacă mijlocașul stânga adus de la Clinceni, Szalkai, nu a impresionat, în schimb atacantul Alexandru Boștină venit de la ACS Poli Timișoara a arătat potențial, fiind unul dintre remarcații primei reprize.

La cei 1,95 m ai săi Boștină a dominat careul oaspeților, s-a zbătut pentru fiecare minge și ca un veritabil pivot a creat culoare colegilor. ” Am venit cu inima deschisă la Satu Mare, mă bucur că am oportunitatea de a juca aici mai ales că vin după o perioadă în care mai mult de nevoie am stat” ne-a spus atacantul de 23 de ani care sezonul trecut a reușit promovarea cu ACS Poli Timișoara în liga 1.

Boștină a recunoscut că a plecat de la Timișoara din cauza diferendelor dintre ACS Poli și societatea lui Marian Iancu de care acesta era legat cu un contract. “E bine că am scăpat și că am putut fi legitimat. Åžase luni doar m-am antrenat iar acum abia aștept meciurile oficiale. Sunt convins că alături de noii mei colegi vom face o treabă bună și sper din tot sufletul să ajungem în play-off” a mai declarat Alexandru Boștină.

Legat de meciul de sâmbătă cu UTA, Boștină declar㔦” Până acum , la Timișoara meciurile cu UTA erau speciale pentru mine. Adevărate derby-uri, acum tot ce îmi doresc e să-mi ajut echipa să obțină toate punctele. E foarte important să începem cu dreptul”.

Alexandru Boștină recunoaște că e rudă îndepărtată cu fostul stelist Gabriel, dar că din păcate familiile nu au ținut legătura. “Sunt încântat să-i am antrenori la Satu Mare pe Tibi Csik și Mircea Bolba , care de-a lungul carierei lor de fotbaliști au evoluat cu succes și la Poli Timișoara. Åži sper să le calc pe urme și să ajung și eu la performanțele lor” a încheiat Alexandru Boștină.

Alexandru Boștină are 21 de meciuri jucate în Liga a 2-a și patru goluri marcate pentru ACS Poli Timișoara iar cota lui pe site-ul www.transfermarkt.de este de 200.000 euro.

Olimpia va juca sâmbătă de la ora 11 primul meci oficial din 2014, acasă cu UTA Arad.
[Cristian Stan/GNV]

Leave a Reply

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

error: Content is protected !!
Susține echipa noastră cu o donație.Donează!
+ +