Olimpia Satu Mare – Academica Clinceni 1-1

Disputat în faţa a 600 de spectatori, pe o temperatură de 33 de grade, meciul dintre Olimpia Satu Mare şi Academica Clinceni, din etapa a 2-a a Ligii 2, s-a încheiat la egalitate, scor 1-1, după ce formaţia condusă de Tibi Selymes a condus cu 1-0.

Formaţia sătmăreană a început bine meciul şi în primele 10 minute a avut două bune ocazii de a marca. În minutul 2 Cr. Munteanu a trimis cu capul din 6 metri, peste transversală, după un corner bătut de Brata. Apoi, în minutul 9, Duruş a pătruns în careu şi a şutat de la 12-13 metri, lateral dreapta, la colţul scurt, dar portarul Niga a fost la post şi a reţinut balonul lângă bară. Logic, a venit şi golul la o fază petrecută în minutul 23. Miholca l-a găsit pe Lusamba la marginea careului, atacantul sătmărean a preluat elegant între doi fundaşi adverşi după care a şutat plasat, pe jos, la colţul din dreapta portarului, 1-0 pentru Olimpia.

După gol Olimpia desenează bine în teren, se menţine în atac, dar nu îşi creează mari ocazii de gol. Nici oaspeţii nu sunt foarte periculoşi dar au totuşi o (semi)ocazie, în minutul 29 când Constantinescu, care a preluat un balon scăpat F. Muntean, a preferat să paseze în lateral în loc să şuteze la poarta părăsită de portarul Olimpei.

După pauză Olimpia a avut iniţiativa în primele zece minute, interval în care Achim a avut o bună oportunitate, dar balonul şutat de el, de la 16 metri, a trecut pe lângă poartă. Apoi, pe fondul căderii fizice probabil, sau a unor indicaţii tactice, sătmărenii au făcut pasul înapoi dând prilejul oaspeţilor să atace. Aceştia nu s-au lăsat invitaţi şi au început să pună presiune pe poarta apărată de F. Muntean. Firesc au venit şi ocaziile. Astfel, în minutul 70, Ioan Mihai a trimis balonul cu capul sub transversală, dar balonul a fost respins de F. Muntean. În minutul 83 Barbu şutat violent de la 18 metri, dar şi de data aceasta F. Muntean a fost la post şi a respins de lângă bara dreaptă. În minutul 86 însă oaspeţii au egalat, meritat zicem noi. Fundaşul Matei a recuperat o minge la 20 de metri de poarta proprie şi a trimis lung, spre Constantinescu, aflat izolat între Cr. Munteanu şi Brata. Dar veteranul echipei oaspete (36 de ani) profită de lentoarea fundaşilor sătmăreni, preia balonul la 25 de metri de poarta Olimpiei şi, după 2-3 paşi, îl lobează pe portarul nostru ieşit în întâmpinare. Două minute mai târziu Olimpia are o ocazie de a trece în avantaj, dar lovitura de cap a lui Fl. Mureşan a fost reţinută de portarul Niga.

Cam aşa s-a scris istoria acestui meci în care noi sătmărenii ne-a dorit victoria Olimpiei. Dar, în final, trebuie să ne mulţumim cu un egal, rezultat conform cu situaţia din teren.

Olimpia: Fl. Muntean – Duruş, Fl. Mureşan, Cr. Munteanu (cpt.), Brata, R. Rus (75 Villand), Cubaş (57 Cocian), Miholca (68 Jurj), Ben Khalifa – Lusamba, Achim. Rezerve neutilizate: Dascălu, V. Pop, Bura, Szasz Tamas. Antrenor: Tibor Selymes.

Academica: Niga – Samson, Matei, Pulhac, Tătaru – Lazăr (52 Balgiu), Barbu – V. Mihai (35 I.Mihai), Constantinescu (cpt.), Văduva (66 Gheorghe) – Gliga. Antrenor: Erik Lincar.

Sursa: Informatia Zilei

Olimpia Satu Mare nu a reușit să se impună în primul meci de acasă disputat în fața celor de la Academica Clinceni. Deși sătmărenii au deschis scorul după numai 25 de minute de joc, s-a văzut egalată pe final după ce oaspeții au dominat categoria al doilea mitan.

După ce în debutul meciului, atât sătmărenii (min 9 – Duruş şut de la 12-13 metri, unghi 45 la rădăcina barei, dar portarul Niga a reuşit să respingă), cât și oaspeții (min 13 – Valentin Mihai este liber la zece metri de poartă, poziţie centrală, dar trimite peste buturi) au șansa de a marca, scorul este deschis în min utul 25 de sătmăreni.

Lusamba preia la 16 metri, face doi paşi în careu şi marchează cu un şut plasat, la colţul lung, pe jos, lângă bară.

Până la pauză nu se mai întâmplă nimic notabil nici pe teren, nici pe tabela de marcaj.

În a doua repriză, oaspeții ies mai hotărâți de la vestiare și pun stăpânire pe joc. Trec pe lângă egalare în minutul 79, când, la o lovitură de cap a lui Mihai Ion, portarul Muntea respinge de sub transversală.

Inevitabilul se produce. Oaspeții egalează în minutul 86. Fundaşul Matei trimite o minge lungă în terenul advers, Constaninescu preia şi lobează peste portar. O egalare meritată, pentru că oaspeţii au dominat copios repriza secundă.

Pe final, sătmărenii se avânta în atac, ratează două bune ocazii de a marca, prin Mureşan trimite cu capul în braţele lui Niga, după un corner a lui Brata (min 89) și prin Barbu, devierea sa cu capul capul, din colţul careului mic, trecând pe lângă poartă (min. 90), dar meciul se încheie la egalitate.

Olimpia:  Fl. Muntean – C. Brata, R. Rus, Cubas, Duruş – Fl. Mureşan – B. Miholca, Ben Khalifa, C. Munteanu (cpt.) – Lusamba, Fl. Achim
Rezerve: B. Dacălu – V. Pop, Bura, Cocian, Villand, Jurj, Szasz
Antrenor: Tibor Selymes

Academica: Niga – Samson, B. Matei, C. Pulhac, I. Tătaru – Al. Lazăr, Barbu – V. Mihai, C. Constantinescu (cpt.), Văduva – Gliga
Rezerve: Ureche – C. Gheorghe, Găină, M. Ion, Şandru, Balgiu, B. Ilie
Antrenor: Erik Lincar

Sursa: Gazeta de Nord-Vest

Leave a Reply