Olimpia este aproape să rămână din nou fără galerie

Peluza Sud Satu Mare, adică galeria Olimpiei Satu Mare, a emis vineri un comunicat dur adresat conducerii Olimpiei Satu Mare. Din câte se pare, se dorește programarea derby-ului cu FCM Baia Mare, din etapa a 12-a a Ligii a II-a, vineri 6 noiembrie, de la ora 14.00.

Iată de ce sunt nemulțumiți sătmărenii din galeria Olimpiei, în mesajul pe care l-au postat pe o rețea de socializare:

„Așa sunt unii: prind greu, și uită repede.

N-a curs apă multă pe Someș de la ultimul meci cu Baia Mare și din nou cei ce țin vremelnic frâiele Olimpiei dovedesc că nu au nici cea mai mică fărâmă de respect față de cei pentru care există Olimpia. Vorbim despre programarea meciului cu rivalii băimăreni la o ora la care oricarui suporter de rând îi este imposibil să ajungă sa-si susțină echipa. Poate conducerea Olimpiei nu este obișnuită că vinerea la ora 14 să muncească (la o prima vedere nu-i prea place sa muncească deloc) dar noi, suporterii ne câștigăm pâinea în zilele săptămânii măcar până la ora 16. Intelegem că sunteți rupți de realitatea cotidiană și că Olimpia sau alte instituții pe care le conduceți sunt doar jucării primite cadou cu ocazia alegerilor dar ținem să vă trezim la realitate: nu e așa. Olimpia există pentru suporteri, iar dacă aceștia nu o pot vedea, atunci mai bine stingeți lumina si ne vedem toti de treaba noastră. Scuzele cum că Baia Mare este organizator, că avem un (!!!) jucător la naționala de juniori, că avem etapă intermediară, nu țin. Normal că băimărenii care sunt organizatori nu ne vor la acest meci, dar probabil ca nici voi. V-ar fi mult mai simplu fără suflarea nostră in ceafă, nu? Stă Olimpia într-un singur junior? Păi în cazul ăsta ar trebui să aibă cel mai mare salariu iar restul jucatorilor schimbați”¦ Iar cu etapa intermediară ajungem la fosta discuție: jucătorii noștrii chiar nu au condiție fizică??? Sau nu au condiții de pregătire și atunci tot voi sunteți de vină?

Noi ne-am săturat să înghițim toată mizeria asta, nemulțumirile le-am înșirat în comunicatul anterior, și, drept consecință, NU vom mai susține neconditionat acest club până nu ni se arată respectul cuvenit, atât nouă, celor din galerie, cât și celorlalți spectatori.

Lansăm un apel către satmarenii care vor veni duminică la meci, că dacă până la ora începerii meciului problema nu va fi soluționată, să se alature protestului nostru.

Peluza Sud Satu Mare”
[IZ-SM]

Leave a Reply