FC Olimpia rămâne pe locul 1 în play-out

Sâmbătă urmează derby-ul cu Mioveni

După etapa a șasea din play-out-ul Ligii a II-a la fotbal Olimpia Satu Mare își păstrează postura de lider chiar dacă nu a jucat. Cum echipa din Mioveni a terminat la egalitate cu retrogradata Minerul Motru, formația sătmăreană are un avans de 2 puncte în fața echipei argeșene. Urmează însă sâmbătă, în etapa următoare, derby-ul CS Mioveni – FC Olimpia, meci care va decide, probabil, echipa de pe locul 1 (sau 7), din această parte a clasamentului.

Tot după această etapă se știe că UTA Arad și Minerul Motru sunt retrogradate în eșalonul trei. În consecință, vom avea parte până la final de campionat doar de meciuri fără miză.

Revenind la Olimpia, am aflat că în lipsa unui meci oficial, jucătorii lui Tibi Csik au efectuat sâmbătă un scurt antrenament încheiat cu un joc școală.
Rezultatele etapei:
– Minerul Motru – CS Mioveni 1-1
– UTA Arad – FC Bihor Oradea 0-3
– FC Olimpia a stat
CLASAMENT
1.FC Olimpia 14 9 3 2 23-10 30
2.CS Mioveni 15 8 4 3 24-13 28
3.FC Bihor 15 7 5 3 23-13 26
4.UTA Arad 15 4 3 8 13-25 15
5.Minerul 15 2 4 9 14-21 10
6.Univ. Craiova 10 1 3 6 5-20 6
[Constantin Demian/IZ-SM]

Motru și UTA, retrogradate!

Sâmbătă s-au consumat partidele etapei a 6-a din faza a doua a competiției ligii secunde (seria de Vest). Lupta pentru promovare a rămas o afacere în trei: ASA Târgu Mureș, CSU Craiova și CSM Râmnicu Vâlcea, pe când în subsol lucrurile s-au clarificat deja Minerul Motru și UTA luând drumul eșalonului trei.

Olimpia a stat în această etapă și va reveni pe teren sâmbătă la Pitești în duelul cu CS Mioveni. Cum lucrurile sunt clare și obiectivul e deja îndeplinit ar fi interesant de văzut dacă oficialii Olimpiei vor căuta să găsească soluții pentru sezonul viitor și vor încerca să le ofere câteva șanse și juniorilor republicani din club. Care ar putea fi introduși încet în atmosfera de la seniori, așa cum vedem că se întâmplă la alte echipe fără griji din eșalonul doi.

În privința promovării, CS U Craiova a primit licența și dacă va termina pe priomele două locuri , de la toamnă va putea evolua în Liga 1. Nu același lucru se va întâmpla însă cu Rapid București. Echipa de pe locul doi al seriei Est la care evoluează sătmăreanul Daniel Lung, nu a trecut testul licenței și anunță că va merge la TAS. Doar că șansele de promovare acum sunt extrem de mici.
[GNV]

Leave a Reply

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

error: Content is protected !!
Susține echipa noastră cu o donație.Donează!
+ +