Didi Prodan a decedat la numai 44 de ani, după un infarct

Veste tragică anunţată în această seară. Daniel Prodan, fostul mare internaţional român, a încetat din viaţă la doar 44 de ani după ce a suferit un infarct în cursul zilei de miercuri.

Daniel Prodan s-a născut pe 23 martie 1972 și a fost unul dintre cei mai importanți fotbaliști români, care a jucat pentru Generația de Aur la Mondialul din 1994 și Campionatul European din 1996. A strâns 54 de partide sub tricolor și a marcat un gol. A debutat pe 2 iunie 1993, la Kosice, împotriva Cehoslovaciei, în care tricolorii au pierdut cu 5-2.

 

Didi Prodan și-a început cariera la Olimpia Satu Mare, iar în 1993 a fost transferat de Steaua București. După trei sezoane petrecute în Ghencea, Didi Prodan a plecat la Atletico Madrid, unde a jucat timp de doi ani. În primul sezon, Prodan a evoluat în 17 meciuri, marcând patru goluri, iar în al doilea sezon tot atâtea meciuri, însă fără să mai marcheze. A urmat apoi Glasgow Rangers, începând cu 1998, după care fostul internațional a revenit în țară, la Steaua, Rocar și FC Național. Didi Prodan s-a retras din fotbal la echipa din ”Parcul cu platani”, nu înainte de-a trece pe la Messina Peloro. S-a retras din națională după meciul cu Ungaria, din preliminariile Mondialului din 2002, meci câștigat de România cu 2-0.

În martie 2008 a fost decorat cu Ordinul „Meritul Sportiv” clasa a III-a, pentru rezultatele obținute la turneele finale din perioada 1990-2000 și pentru întreaga activitate.

Palmares: Steaua: 5 titluri Liga 1, 2 trofee Cupa României, 2 trofee Supercupa României

Rangers: 2 titluri de campion, 2 trofee Cupa Scoției, 1 Cupă a Ligii Scoției

Echipele la care a evoluat Daniel Claudiu Prodan:

1991-1993 Olimpia Satu Mare, Liga 2
1993-1997 Steaua București 121 de meciuri / 10 goluri
1997-1998 Atletico Madrid 34 de meciuri / 4 goluri
1998-2000 Glasgow Rangers 0 meciuri / 0 goluri
2000 Steaua București 1 meci / 0 goluri
2000-2001 Rocar București 15 meciuri / 3 goluri
2001-2002 FC Național București 5 meciuri / 0 goluri
2002 Messina 5 meciui / 1 gol
2002-2003 FC Național București 7 meciuri / 0 goluri

Sursa articol si imagine: Gazeta de Nord-Vest

Daniel Prodan, fost mare jucător al echipei naționale și al Stelei, a decedat fulgerător, miercuri, din cauza unui infarct.

 

„Didi” avea 44 de ani și se uita la televizor, iar în jur de ora 20 inima i-a cedat. Nu a mai putut fi salvat, chiar dacă două echipaje medicale au încercat să-l salveze.

Anunțul a fost făcut de jurnalistul Dorin Chioțea, pe contul de Facebook. „Daniel Didi Prodan a murit în urmă cu câteva ore ca urmare a unui infarct!!! Avea 44 de ani. Mi-a fost un mare prieten, iar sfârsitul său prematur de drum mă mâhnește profund.

Este cea mai grea știre exclusivă pe care o dau în toată cariera mea. Tragedia s-a petrecut în casa din Voluntari a fostului mare fundaș tricolor. Colapsul s-a petrecut sub ochii soției sale, Licinia, care la 19.57 a anunțat Salvarea. Directorul SABIF, Alis Grasu, mi-a confirmat că „În 14 minute a ajuns la dânsul primul echipaj. Foarte rapid a venit și al doilea. Ambele mașini au dotari de ultimă generație și medici urgentiști experimentați, au încercat să-l resusciteze timp de trei ore. S-a încercat tot ce este posibil, din păcate inima sa a cedat”, a scris Dorin Chioțea.

„Didi” a scris istorie la echipa națională, pentru care a evoluat în perioada 1993-2001, fiind component al „Generației de Aur”, care a atins sferturile de finală la Campionatul Mondial din SUA, în 1994. Prodan s-a născut pe 23 martie 1972 la Satu Mare.

A debutat pentru Olimpia, echipa locală, la care a evoluat între 1991-1992. Apoi, a ajuns la Steaua, formație al cărei tricou l-a îmbrăcat în în intervalul 1992-1996. S-a transferat la Atletico Madrid, apoi a ajuns în Scoția, la Glasgow Rangers. „Didi” a avut ghinion, pentru că s-a accidentat la genunchi și a evoluat puțin pentru scoțieni. În 2000 a revenit la Steaua, fără să bifeze vreun meci, apoi a mai trecut pe la Rocar București (2000-2001), FC Național (2001), Messina (2002) și FC Național (2002-2003).

La națională a debutat în 1993, la dezastrul de la Kosice (2-5 cu Cehoslovacia), și a evoluat pentru ultima dată împotriva Ungariei, in 2001 (scor 2-0). A fost director sportiv al loturilor de copii și juniori din cadrul FRF.

Dumenzeu să îi dea odihnă veşnică.

Sursa: Informatia Zilei

Leave a Reply